Statele Unite au sancționat Curtea Penală Internațională ca instituție, extinzând confruntarea cu instanța de la Haga dincolo de măsurile îndreptate anterior împotriva unor judecători și procurori. Washingtonul invocă apărarea suveranității americane și protejarea cetățenilor săi împotriva unei jurisdicții pe care o respinge. Uniunea Europeană cere retragerea măsurilor și avertizează că independența justiției internaționale trebuie protejată. Disputa privește atât limitele autorității Curții, cât și posibilitatea acesteia de a continua să funcționeze sub presiune financiară.
La 9 octombrie 2026, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine din cadrul Trezoreriei SUA — OFAC — a introdus Curtea Penală Internațională pe lista entităților sancționate, în baza Ordinului executiv 14203. În reacția sa, CPI a precizat că această măsură urmează sancțiunilor aplicate anterior unui număr de 13 judecători și procurori ai instituției. Extinderea la întreaga Curte aduce în discuție relațiile financiare și contractuale necesare desfășurării activității sale.
Regimul american prevede blocarea bunurilor și intereselor patrimoniale aflate în SUA sau în posesia ori sub controlul unor persoane americane, precum și restricții asupra furnizării ori primirii de fonduri, bunuri și servicii. Aplicarea acestor interdicții este supusă excepțiilor și autorizațiilor emise de autoritățile americane. Prin urmare, efectele trebuie analizate împreună cu derogările, fără a presupune că orice tranzacție, oriunde în lume, este automat interzisă.
Documentul care clarifică situația imediată este Licența generală nr. 13 a OFAC. Aceasta autorizează, până la 7 aprilie 2027, anumite tranzacții necesare menținerii sau încheierii operațiunilor și contractelor Curții. Sunt menționate contribuțiile statelor părți, salariile, asigurările și serviciile medicale, chiriile, utilitățile și serviciile comerciale curente. Autorizația nu elimină sancționarea instituției și nici nu înlătură automat restricțiile aplicabile separat altor persoane sancționate.
Alte trei licențe permit, în condițiile prevăzute de fiecare document, operațiuni legate de telecomunicații, comunicații prin internet și software pentru organizații, plata pensiilor și întreținerea anumitor persoane aflate în detenția CPI. Aceste excepții sunt relevante pentru evaluarea impactului: afirmația că instituția ar fi fost deja lipsită complet de acces la servicii informatice sau la toate plățile ar ignora conținutul actelor oficiale.
Motivația politică a Washingtonului este explicită. În declarația din 9 octombrie 2026, secretarul de stat Marco Rubio susține că administrația Trump nu va permite urmărirea penală a americanilor de către CPI. El prezintă restricționarea tranzacțiilor drept un mijloc de reducere a resurselor Curții și solicită aliaților care participă la instituție să intervină pentru soluționarea preocupărilor americane. Totodată, lasă deschisă negocierea și avertizează că presiunea va continua în lipsa unui rezultat.
Argumentul juridic american pornește de la faptul că SUA nu sunt parte la Statutul de la Roma. Într-o poziție publicată la 2 iulie 2026, Departamentul Justiției a afirmat că un tratat nu poate obliga un stat care nu și-a exprimat consimțământul și a respins orice jurisdicție a CPI asupra americanilor, indiferent de locul faptelor. Washingtonul susține că protecția cetățenilor săi și autoritatea instanțelor americane țin de prerogativele suverane ale statului. Aceasta este poziția oficială a SUA în dispută.
Conflictul are însă și un context concret. Ordinul executiv semnat de Donald Trump la 6 februarie 2025 invocă expres mandatele emise împotriva lui Benjamin Netanyahu și a fostului ministru israelian al apărării, Yoav Gallant. Documentul american le califică drept neîntemeiate și prezintă acțiunile Curții împotriva unor cetățeni americani sau ai aliaților SUA drept o amenințare pentru suveranitate și securitate.
CPI a emis mandatele pentru Netanyahu și Gallant la 21 noiembrie 2024, în legătură cu presupuse crime de război și crime împotriva umanității în situația din Palestina. În istoricul confruntării se află și investigațiile privind presupuse fapte ale personalului american în Afganistan. Aceste dosare explică de ce dezbaterea despre jurisdicție are consecințe politice directe pentru Washington și pentru relația sa cu Israelul.
Problema juridică centrală este dacă cetățenia unui stat care nu a aderat la Curte exclude, în toate împrejurările, competența acesteia. Articolul 12 al Statutului de la Roma permite exercitarea jurisdicției, în condițiile tratatului, inclusiv atunci când faptele au avut loc pe teritoriul unui stat parte sau al unui stat care a acceptat competența Curții. Astfel, legătura teritorială poate conta independent de cetățenia persoanei investigate. De aici rezultă diferența fundamentală dintre interpretarea susținută de Washington și mecanismul de jurisdicție prevăzut de Statut.
Există, separat, principiul complementarității, pe care Uniunea Europeană îl pune în centrul răspunsului său. Justiția națională are prioritate, iar intervenția CPI privește situațiile în care autoritățile competente nu doresc sau nu pot să desfășoare în mod real ancheta ori urmărirea penală. Declarația europeană amintește chiar tradiția americană în promovarea justiției, subliniind că acest mecanism recunoaște rolul sistemelor judiciare naționale competente.
Distincția este importantă: jurisdicția stabilește dacă instanța poate examina o anumită situație, în timp ce complementaritatea privește raportul dintre intervenția sa și procedurile naționale. Statutul prevede și posibilitatea contestării jurisdicției sau a admisibilității unui dosar. Aceste chestiuni pot fi supuse examinării judiciare prin procedurile instituției.
În declarația publicată la 10 octombrie 2026, UE cere retragerea măsurilor americane, respinge amenințările împotriva Curții și susține protejarea personalului, a reprezentanților societății civile și a furnizorilor care cooperează cu aceasta. În același timp, salută disponibilitatea SUA pentru discuții și vede în răgazul acordat o oportunitate diplomatică. Uniunea se declară pregătită să ia măsurile necesare pentru funcționarea CPI, fără să anunțe în acest comunicat un instrument concret de intervenție.
Sprijinul pentru Curte depășește cadrul UE. Miniștrii de externe din Canada, Danemarca, Germania, Franța, Italia, Japonia, Țările de Jos și Regatul Unit au exprimat, într-o declarație comună din 9 octombrie, dezacordul față de sancțiuni. Aceștia avertizează asupra impactului pe care aplicarea lor îl poate avea asupra activității instituției, angajaților și familiilor acestora.
Pentru România, subiectul are și o dimensiune juridică proprie. Statutul de la Roma a fost ratificat prin Legea nr. 111/2002, iar Legea nr. 44/2022 reglementează cooperarea judiciară dintre autoritățile române și CPI. Susținerea funcționării Curții se raportează, așadar, la angajamente asumate prin tratat și transpuse în legislația națională.
Privite împreună, actele americane și reacțiile europene arată că disputa se desfășoară pe două planuri: contestarea competenței unei instanțe internaționale și exercitarea unei presiuni economice asupra capacității sale de lucru. Din această perspectivă, derogările temporare oferă timp pentru negociere, dar mențin incertitudinea asupra condițiilor în care instituția va funcționa ulterior.
Miza pentru statele care susțin CPI este păstrarea posibilității ca acuzațiile privind cele mai grave crime să fie examinate pe baza legii și a probelor. Pentru administrația americană, obiectivul declarat rămâne protejarea cetățenilor săi de autoritatea Curții. Dificultatea diplomatică va fi găsirea unei soluții care să răspundă preocupărilor statelor fără ca independența judecătorilor și procurorilor să devină obiectul unui compromis politic
