Premiul cetățeanului european 2022 câștigat de proiectul Sprijinirea copiilor ucraineni refugiați

0
494
Premiul cetățeanului european

Premiul cetățeanului european 2022 în România a fost decernat proiectului „Sprijinirea copiilor ucraineni refugiați”, realizat de „Salvați copiii România”, în cadrul unei ceremonii organizate de Biroul Parlamentului European în România, vineri, 7 octombrie 2022.

La ceremonie au participat membri ai Parlamentului European: Eugen Tomac (EPP), Victor Negrescu (S&D), Dragoș Pîslaru (RE), împreună cu Gabriela Alexandrescu, Președinte executiv al organizației „Salvați copiii România” și Gabriel Carnariu, Președinte al Consiliului Tineretului din România.

Premiul cetățeanului european reprezintă o recunoaștere a inițiativelor care contribuie la cooperarea europeană și la promovarea valorilor comune. Anul acesta au fost înscrise 300 de aplicații la nivel european, din rândul cărora au fost selectate 30 de proiecte câștigătoare.

Decernat anual de Parlamentul European, premiul este acordat proiectelor organizate de persoane sau organizații care încurajează:

  • înțelegerea reciprocă și integrarea mai strânsă între cetățenii UE;
  • cooperarea transfrontalieră care edifică un spirit european mai puternic;
  • valorile și drepturile fundamentale ale UE.

Persoanele, grupurile, asociațiile sau organizațiile pot candida cu un proiect sau pot nominaliza un proiect pentru Premiul cetățeanului european. Deputații în Parlamentul European pot prezenta, de asemenea, o nominalizare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here