Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România solicită Guvernului României și autorităților franceze și europene protejarea șoferilor și vehiculelor care transportă mărfuri pe relația UE – Regatul Unit
UNTRR solicitã Guvernului României, Ambasadei României în Franța și Ambasadei Franței în România intervenția pe lângã autoritãțile franceze și europene pentru a apãra transportatorii rutieri de atacurile imigranților din parcãri și din zona portului Calais.
Ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeanã a condus la scãderea numãrului de transportatori care opereazã pe relația cu Marea Britanie, în timp ce numãrul de imigranți a continuat sã creascã, iar automat camioanele au devenit o țintã sigurã pentru furturi și în încercarea acestora de a trece Canalul Mânecii.
În ultima perioadã, situația este total pierdutã de sub control, autoritãțile nu se implicã în prevenție, doar amendeazã transportatorii rutieri atunci când gãsesc imigranți care se ascund în camioane. Deși camioanele sunt dotate cu lacãte speciale și șoferii sunt instruiți, imigranții tot gãsesc modalitãți de a se urca în vehicule, iar dacã sunt descoperiți, uneori aceștia recurg la violențã, astfel cã viața șoferilor este în pericol.
În ciuda faptului cã schema de acreditare privind prevenirea migrației ilegale, implementatã de autoritãțile din Regatul Unit, este beneficã sectorului de transport rutier, iar firmele de transport rutier investesc în sisteme eficiente pentru a reduce intrarea pe teritoriul Marii Britanii a imigranților clandestini, totuși existã situații în care șoferi onești sunt amendați dacã sunt descoperiți imigranți clandestini în camion.
În plus, infrastructura europeanã duce lipsã acutã de locuri de parcare securizate și de locuri de cazare adecvate șoferilor profesioniști.
Potrivit unui studiu realizat de Comisia Europeanã, în UE existã un deficit de 100.000 de spații de parcare pentru camioane, iar din cele existente (300.000), mai puțin de 3% sunt etichetate și certificate drept sigure.
Uniunea Internaționalã a Transporturilor Rutiere (IRU) estimeazã cã la nivel european pierderile anuale cauzate de furturile de mãrfuri se ridicã la 7 miliarde de euro. Conform IRU, 75% din astfel de incidente au loc în locuri de parcare.
UNTRR a raportat încã din 2014 problema lipsei de parcãri securizate din Franța, când mai multe camioane românești și poloneze au fost vandalizate în timpul repausului de noapte al șoferilor. Cu toate acestea, autoritãțile franceze și europene au preferat sã ia mãsuri protecționiste împotriva operatorilor de transport strãini, decât mãsuri de creștere a siguranței în parcãri
Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România solicitã intervenția autoritãților franceze și europene și implicarea Guvernului României pentru protejarea șoferilor profesioniști, cât și a vehiculelor care transportã mãrfuri cãtre Regatul Unit.
Nu în ultimul rând, UNTRR solicitã autoritãților române sã creeze locuri de parcare sigure în România pentru a preveni ca astfel de incidente, precum cel din Franța, sã aibã loc.
Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România