Efectul pandemiei de Covid-19 în țările CEE

0
284

Din Pandemia de COVID-19 au rezultat cele mai mari şi cele mai bruşte schimbări economice ale zilelor noastre. Impactul pandemiei variază dramatic de la un sector la altul.

Activităţile şi serviciile care necesită contact personal frecvent, cum ar fi turismul, serviciul de cazare şi alimentaţie publică, precum şi transportul au suferit în cea mai mare măsură efectele acesteia, veniturile scăzând la aproape zero.

În acelaşi timp activităţile cu un nivel scăzut de contact, cum ar fi prestarea de informaţii şi comunicaţii, abia au fost afectaţi, pentru ei trecerea la munca la domiciliu a fost mult mai uşoară, şi aceasta a devenit norma nouă.

Ţările se bazează în mod diferit pe anumite sectoare, de exemplu, în baza evaluărilor, PIB-ul real al Republicii Croaţia a scăzut cu 8,4% (sursa: worldbank.org) în anul 2020, pentru că 9% din companii funcţionează în sectorul „Servicii cazare şi alimentaţie publică”, iar aceste sectoare sunt mult mai afectate, în timp ce media în alte ţări studiate (HR, CZ, HU, RO, PL) se află numai în jur de 4%.

Țările care se bazează mai mult pe comerţ sau sectorul IT pot trece probabil mai uşor prin această perioadă.

În perioade atât de dificile, cum ar fi o pandemie sau o criză financiară, este esențial să putem ajunge la clienții Opten.

Opten crede că vă poate ajuta cu adevărat, indiferent dacă doriți să vă extindeți baza de clienți existentă, ori căutați noi furnizori sau doriți să vă duceți afacerea pe scena internațională.

Scopul celor de la Opten este să extindă bazele de date în continuu, iar baza de date internaţională opten.eu conţine date despre aproape 3 milioane de companii.

Întocmiţi baza de date DM personalizată şi obţineţi noi parteneri de afaceri pentru prosperarea companiei:

Cei care au ales deja Opten:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here