România ar putea schimba substanțial modul în care sancționează faptele legate de droguri destinate consumului propriu. O propunere legislativă înregistrată la Senat urmărește înlocuirea răspunderii penale cu sancțiuni contravenționale și deschiderea unei căi către evaluare și asistență medicală. Textul merge însă dincolo de simpla deținere: include cultivarea și producerea pentru uz propriu, introducerea substanțelor în țară în același scop și posibilitatea amenajării unor spații medicale pentru consum supravegheat.
Inițiativa, prezentată public de senatoarea Victoria Stoiciu printr-un comunicat din 7 octombrie, a fost înregistrată la Senat pe 5 octombrie 2026, cu numărul B544/2026. Fișa parlamentară îi menționează ca inițiatori pe Victoria Stoiciu, senator neafiliat, Cristian Ghinea, senator USR, și Cătălin Daniel Fenechiu, senator PNL. La data documentării, 8 octombrie, propunerea figura ca înregistrată pentru dezbatere. Prevederile sale nu sunt în vigoare.
Miza declarată este reducerea consecințelor penale asupra consumatorilor și concentrarea resurselor judiciare asupra traficului. „Ani la rând, România a transformat lupta împotriva drogurilor în lupta cu consumatorii”, afirmă Victoria Stoiciu în comunicat. Expunerea de motive, întinsă pe 68 de pagini, susține această poziție prin statistici judiciare, informații bugetare și cercetări internaționale. Citirea ei împreună cu proiectul arată atât amploarea reformei, cât și limitele unor argumente folosite în promovarea sa.
Prima distincție necesară privește chiar obiectul schimbării. Consumul, ca act în sine, nu este incriminat distinct de Legea nr. 143/2000. Legea sancționează însă cumpărarea, deținerea și alte operațiuni efectuate fără drept pentru consum propriu. Pentru drogurile de risc, articolul 4 prevede închisoare de la trei luni la doi ani sau amendă penală. Pentru drogurile de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la șase luni la trei ani.
Proiectul ar transforma aceste fapte în contravenții. Diferența are consecințe practice: o amendă contravențională nu reprezintă o condamnare penală. Schimbarea privește ambele categorii de droguri, nu doar canabisul, și păstrează condiția esențială ca substanțele să fie destinate consumului propriu.
Textul propus enumeră cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea și deținerea. Prin urmare, prezentarea inițiativei exclusiv drept o măsură pentru persoanele depistate cu o cantitate mică în buzunar descrie numai o parte a reglementării.
| Fapta pentru consum propriu | Droguri de risc | Droguri de mare risc |
| Operațiunile de la articolul 4, inclusiv cumpărarea și deținerea | 1.000–1.500 lei | 1.500–3.000 lei |
| Introducerea sau scoaterea din țară, importul ori exportul | 1.500–2.000 lei | 2.000–3.500 lei |
Acestea sunt limitele pentru formele de bază. Proiectul permite dublarea maximului amenzii în anumite împrejurări, inclusiv pentru fapte comise în exercitarea unei funcții care implică autoritatea publică, de cadre medicale ori de persoane cu atribuții antidrog și în locurile protejate de lege, precum instituțiile de învățământ sau apropierea acestora. În consecință, maximul ar putea ajunge la 6.000 de lei pentru faptele de la articolul 4 privind drogurile de mare risc și la 7.000 de lei pentru contravenția transfrontalieră corespunzătoare. Minimul nu se dublează.
Dezincriminarea propusă nu creează o piață legală a drogurilor. Vânzarea și distribuirea ar rămâne infracțiuni. Proiectul nu modifică pedepsele prevăzute pentru traficul intern la articolul 2 și menține incriminările de la articolul 3 alineatele (1) și (2), introducând separat excepția pentru consumul propriu. Nu modifică nici incriminarea conducerii unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive. Calitatea de consumator nu ar înlătura răspunderea pentru alte infracțiuni.
Una dintre cele mai importante schimbări privește frontiera. În prezent, introducerea sau scoaterea din țară a drogurilor de risc, fără drept, este sancționată cu închisoare de la cinci la 15 ani; pentru drogurile de mare risc, limitele sunt de zece și 20 de ani. Textul actual al articolului 3 nu instituie o excepție pentru destinația exclusiv personală. Inițiativa ar introduce această distincție și ar corela Codul vamal, astfel încât aceleași fapte pentru consum propriu să nu rămână infracțiuni prin aplicarea normei privind contrabanda calificată.
Proiectul nu stabilește însă nicio cantitate sub care deținerea ar fi considerată automat consum propriu. Nu există un prag de trei, cinci sau zece grame. Expunerea precizează că destinația substanțelor se apreciază de la caz la caz, pe baza probelor, și că nu se introduce o prezumție automată de consum propriu în lipsa anumitor indicii de trafic.
Cantitatea, ambalarea, împrejurările procurării și eventualele acte de vânzare ori distribuire ar putea conta în evaluare. Simpla declarație a persoanei că drogurile îi aparțin pentru uz propriu nu ar decide încadrarea. Această alegere legislativă păstrează posibilitatea analizării situației concrete, dar face esențială o practică previzibilă și unitară. Altfel, delimitarea dintre contravenție și infracțiune ar putea continua să genereze litigii și soluții diferite în situații asemănătoare.
Procedura propusă separă constatarea faptei de aplicarea sancțiunii. Polițiștii, polițiștii de frontieră, polițiștii de penitenciare, jandarmii și personalul vamal ar putea constata contravențiile în exercitarea atribuțiilor. Sancțiunea ar fi aplicată de ofițerii și agenții formațiunilor specializate ale Poliției Române, pe baza materialului probator. Natura substanței ar trebui stabilită prin analiză de laborator.
Drogurile ar fi ridicate, confiscate și distruse potrivit procedurii legale. Dacă probele indică o infracțiune, cauza ar ajunge la organele de urmărire penală. Așadar, ieșirea unor fapte din sfera penală nu elimină verificările, expertizele și cheltuielile administrative. Reduce un anumit tip de intervenție judiciară, păstrând activitățile necesare identificării substanțelor și stabilirii destinației lor.
Pentru componenta medicală, proiectul prevede că autoritatea competentă să aplice sancțiunea poate dispune evaluarea unui consumator adult în centrele de sănătate mintală și pentru adicții. Evaluarea se face cu consimțământul persoanei, iar includerea într-un program integrat de asistență necesită acordul său scris. Amenda nu se transformă automat într-o obligație de tratament și nici nu este anulată automat prin participarea la un program.
Pentru minori, autoritatea ar avea obligația să dispună evaluarea. Efectuarea acesteia rămâne supusă regulilor de consimțământ: părinții sau reprezentantul legal îl exprimă împreună cu minorul care a împlinit 14 ani. Părinții trebuie să asigure prezentarea, iar neprezentarea nejustificată sau identificarea unei situații de risc determină sesizarea serviciilor sociale ori a protecției copilului. Obligația de a dispune evaluarea nu trebuie confundată cu instituirea unui tratament forțat pentru fiecare copil.
Proiectul trimite și la regimul general al contravențiilor. Acesta exclude răspunderea contravențională a copiilor sub 14 ani și reduce la jumătate limitele amenzii pentru minorii care au împlinit această vârstă. Tot regulile generale permit avertismentul pentru fapte de gravitate redusă. În aplicare, legătura dintre protecția copilului, consimțământ și accesul efectiv la evaluare va conta cel puțin la fel de mult ca nivelul sancțiunii.
O altă prevedere, absentă din prezentarea principală a comunicatului, ar permite spații pentru consum supravegheat în unități sanitare. Accesul ar fi rezervat persoanelor de minimum 18 ani cu dependență diagnosticată de un medic de specialitate. Spațiile ar necesita autorizarea direcțiilor de sănătate publică, iar medici sau asistenți medicali instruiți pentru intervenția în caz de supradoză ar trebui să fie prezenți pe întreaga durată a utilizării lor.
Beneficiarii și-ar autoadministra substanțele proprii. Unitatea sanitară și personalul nu ar procura și nu ar furniza droguri. În interiorul acestor spații, deținerea pentru consum propriu de către beneficiarii eligibili nu ar constitui nici contravenție. Excepția este limitată la incinta autorizată; textul nu o extinde asupra deplasării persoanei către centru.
Scopul declarat este intervenția rapidă în caz de supradoză și apropierea persoanelor dependente de servicii de tratament. Agenția Uniunii Europene pentru Droguri descrie dovezi care sugerează beneficii ale acestor servicii pentru accesul la îngrijire și reducerea unor riscuri. Agenția precizează însă că dovezile disponibile au limite metodologice și că sunt necesare cercetări suplimentare. Prin urmare, rezultatele favorabile observate în alte țări susțin examinarea măsurii, fără a garanta automat aceleași efecte în România.
Argumentul statistic central al inițiatorilor este creșterea numărului de persoane sancționate pentru faptele de la articolul 4. Tabelul anexat expunerii indică 78 în 2016 și 520 în 2025, de unde comparația publică privind o creștere de aproape șapte ori. Pentru articolul 2, valorile prezentate sunt 672 și 873, o creștere de aproximativ 30%.
Anexa conține însă o precizare care trebuie păstrată în orice prezentare corectă: seria combină date ale Consiliului Superior al Magistraturii cu extrageri ale Ministerului Justiției, bazate pe criterii de numărare diferite. Pentru anii de suprapunere apar diferențe recunoscute chiar de autori. Sensul general al evoluției poate fi discutat, dar multiplicarea exactă pe întregul deceniu trebuie citită cu această rezervă metodologică.
Mai mult, cifra de 520 nu înseamnă 520 de persoane trimise în penitenciar în 2025. Defalcarea din document indică 88 de pedepse cu executare, 135 de amenzi penale, 172 de suspendări sub supraveghere și 125 de amânări ale aplicării pedepsei. Sunt soluții cu efecte diferite, chiar dacă sunt reunite în tabel sub titulatura generală de condamnări. Problema consecințelor judiciare asupra consumatorilor există dincolo de detenție, dar aceste categorii nu pot fi confundate.
O precauție similară privește afirmația că aproximativ 80% dintre persoanele cercetate ar fi simpli consumatori. Expunerea invocă analize anterioare și structura capturilor. Pentru 2023 sunt prezentate 5.415 capturi dintr-un total de 6.860 în categoria sub cinci grame ori sub 250 de comprimate. Numărul capturilor nu este însă identic cu numărul persoanelor sau al dosarelor, iar o cantitate mică nu dovedește singură destinația pentru consum propriu. Chiar proiectul cere o apreciere pe baza ansamblului probelor.
În același fel trebuie citită ponderea de 77,51%, atribuită în expunere cauzelor privind drogurile în totalul cauzelor de soluționat de DIICOT în 2025. Documentul indică 37.419 asemenea cauze. Procentul descrie un volum de dosare, inclusiv restanțe, și nu măsoară direct timpul de lucru al procurorilor. Nici nu arată că toate cauzele respective privesc consumul propriu sau că ar dispărea prin adoptarea reformei.
Aceste delimitări nu anulează întrebarea ridicată de inițiatori: cât din capacitatea justiției este folosită eficient împotriva rețelelor de distribuție și cât este absorbită de fapte pentru uz personal? Ele arată însă de ce o estimare credibilă a resurselor eliberate ar necesita date distincte pe infracțiuni, soluții și activități.
Comparația bugetară din comunicat este la fel de puternică și necesită aceeași atenție. Pentru 2024, expunerea pune față în față aproximativ 271,3 milioane de lei, cheltuieli angajate de Poliția Română pentru reducerea ofertei de droguri, și 5,327 milioane de lei alocate celor două programe naționale de prevenire și asistență. De aici rezultă raportul de aproximativ 51 la unu.
Comparația privește aceste două categorii, fără să reprezinte un bilanț complet al tuturor cheltuielilor statului pentru represiune și sănătate. În suma Poliției sunt incluse aproximativ 143,8 milioane de lei pentru active nefinanciare, o componentă de investiții. Totodată, alocarea pentru cele două programe nu este sinonimă cu întregul cost național al îngrijirilor medicale legate de consum. Datele justifică o dezbatere despre prioritățile finanțării, dar nu permit reducerea întregii politici publice la un singur raport.
Proiectul ar direcționa veniturile din amenzi către bugetul de stat, cu destinație pentru programele de prevenire și asistență medicală, psihologică și socială. Nu stabilește însă un buget minim garantat, un număr de centre sau o capacitate obligatorie de tratament. Expunerea recunoaște că veniturile din amenzi nu acoperă prin ele însele toate necesitățile și că analizele de laborator, gestionarea substanțelor și serviciile medicale vor continua să coste.
Pentru o persoană fără venituri stabile, amenda poate rămâne o povară considerabilă. Pentru cineva care are nevoie de ajutor, trimiterea către un serviciu contează numai dacă există personal și posibilitatea unei programări. Acesta este unul dintre punctele decisive ale reformei: accesul la tratament trebuie să funcționeze și în afara marilor centre urbane. Textul propus nu garantează prin simpla sa adoptare această acoperire teritorială.
Nici evoluția consumului nu poate fi rezumată printr-o singură cifră. Expunerea citează ancheta GPS 2024, cu o prevalență a consumului cel puțin o dată în viață de 12,6%, față de 11,9% în 2019. Același document menționează însă 5,7% pentru consumul în ultimul an, față de 6,7% în ancheta precedentă. Indicatorii măsoară lucruri diferite. Fără analiza metodologiei și a incertitudinii statistice, ei nu demonstrează singuri nici efectul pedepselor, nici rezultatul pe care l-ar avea dezincriminarea.
Inițiatorii invocă experiențele Portugaliei, Cehiei și Elveției, precum și o revizuire sistematică a 114 studii publicată în BMJ Open. Aceasta constată că reformele analizate au fost cel mai adesea neasociate cu schimbări ale consumului, dar precizează și limite importante: majoritatea studiilor provin din Statele Unite și privesc canabisul. O asemenea literatură poate informa decizia publică, fără a oferi o predicție sigură pentru toate substanțele și pentru condițiile din România.
La fel, îmbunătățirile sanitare prezentate în cazul altor țări trebuie privite în contextul programelor de tratament și de reducere a riscurilor care au însoțit schimbările legislative. Eliminarea unei pedepse nu produce, de una singură, personal medical, servicii sociale sau continuitate terapeutică. Efectele vor depinde de organizare și finanțare, iar evaluarea lor ar trebui să urmărească accesul la îngrijire, urgențele medicale, consumul în rândul minorilor și rezultatele combaterii traficului.
Proiectul reglementează și situația faptelor anterioare. Dacă ar fi adoptat în această formă, dezincriminarea ar produce efecte asupra cauzelor în curs și asupra consecințelor penale pentru faptele vizate. Acestea nu ar fi transformate retroactiv în amenzi contravenționale. Măsurile preventive dispuse exclusiv pentru asemenea fapte ar înceta, iar persoanele reținute, arestate preventiv sau aflate în arest la domiciliu numai pentru ele ar fi puse în libertate.
Pentru pedepsele ori măsurile educative aflate în executare, textul prevede sesizarea din oficiu a instanței competente în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare. Este un termen pentru declanșarea procedurii, fără a garanta finalizarea tuturor dosarelor în același interval. Proiectul prevede și scoaterea din evidența cazierului pentru condamnările aferente faptelor dezincriminate, în condițiile legii. Condamnările pentru alte infracțiuni nu sunt înlăturate, iar drogurile confiscate nu se restituie.
Calendarul propus lasă câteva probleme de aplicare. Legea ar intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, în timp ce Guvernul ar avea 60 de zile de la publicare pentru actualizarea regulamentului. Pentru ordinul ministrului sănătății privind autorizarea și funcționarea spațiilor de consum supravegheat nu este stabilit un termen expres. Rezultă posibilitatea unui decalaj între schimbarea sancțiunilor și funcționarea completă a mecanismelor administrative și medicale.
Dezbaterea parlamentară va trebui să lămurească felul în care aceste prevederi pot fi aplicate împreună. Propunerea oferă o cale de reducere a consecințelor penale pentru faptele destinate consumului propriu și păstrează sancționarea traficului. Reușita sa ar depinde însă de capacitatea statului de a face delimitări corecte, de a finanța servicii accesibile și de a verifica rezultatele. Pentru familiile confruntate cu dependența, schimbarea relevantă va fi posibilitatea reală de a obține ajutor, la timp, în comunitatea în care trăiesc.
