Trump, Putin și Xi Jinping: cine le-a dat dreptul să riște viitorul omenirii?
Editorial de Szőcs Francisc pentru IMAGINEA ROMÂNIEI
Există o întrebare pe care ar trebui să o punem înaintea tuturor discursurilor despre supremație militară, interese strategice și măreție națională: cine le-a dat conducătorilor marilor puteri dreptul de a pune în pericol viața întregii omeniri?
Un mandat electoral, conducerea unui partid sau controlul asupra unei armate nu reprezintă un titlu de proprietate asupra planetei. Miliardele de oameni care muncesc, își cresc copiii și încearcă să trăiască în pace nu pot fi reduse la pierderi acceptabile în calculele celor care decid confruntările.
Donald Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping trebuie judecați și prin această întrebare. Puterea lor impune o răspundere pe măsură, iar fiecare decizie care mărește riscul unei catastrofe merită examinată fără indulgență.
Privită din România, această problemă are o apropiere dureroasă. Războiul din Ucraina ne-a arătat cât de repede se poate prăbuși normalitatea din vecinătatea noastră. În spatele analizelor militare sunt case, școli, spitale și familii. Sunt oameni care aveau planuri pentru ziua următoare.
„Ultimul război mondial” este un avertisment despre ceea ce am putea pierde definitiv.
O confruntare nucleară de amploare ar putea distruge condițiile pe care se sprijină civilizația contemporană. Supraviețuirea unor oameni nu ar însemna automat supraviețuirea lumii în care trăim: a sistemelor de sănătate, a aprovizionării cu hrană, a infrastructurii și a instituțiilor care țin societățile în funcțiune.
SIPRI estima că, în ianuarie 2026, inventarul nuclear mondial cuprindea aproximativ 12.187 de focoase. Institutul avertizează că modernizarea arsenalelor, slăbirea controlului armamentelor și tensiunile geopolitice sporesc riscurile de escaladare și de eroare de calcul.
Aceste riscuri au în spate decizii politice concrete.
Vladimir Putin poartă răspunderea politică pentru invazia pe scară largă a Ucrainei, începută în 2022. În 2023, Rusia și-a suspendat participarea la New START, afectând mecanismele de verificare și transparență dintre cele mai mari puteri nucleare.
Nicio ambiție imperială nu justifică distrugerea vieții unui popor vecin. Nicio revendicare istorică nu îi conferă unui conducător dreptul de a hotărî, prin bombardamente, viitorul altora. Iar arsenalul nuclear al Rusiei mărește gravitatea răspunderii Kremlinului pentru orice pas care poate extinde confruntarea.
Donald Trump trebuie judecat cu aceeași exigență. După expirarea New START, în februarie 2026, președintele american a respins propunerea respectării voluntare, pentru încă un an, a plafoanelor tratatului, declarând că dorește un acord nou și îmbunătățit.
Un acord mai bun trebuie negociat și obținut. Până atunci, promisiunea lui nu oferă protecția unor limite verificabile. Conducerea celei mai puternice democrații occidentale presupune obligația de a construi siguranță și predictibilitate, inclusiv atunci când negocierile sunt dificile.
În octombrie 2025, Trump anunțase și că ordonase începerea procesului de testare a armelor nucleare americane. La momentul declarației, nu era clar dacă se referea la explozii nucleare sau la testarea sistemelor de transport. O asemenea ambiguitate, venită de la președintele Statelor Unite, poate alimenta neîncrederea într-un domeniu în care fiecare semnal contează.
Prestigiul unei țări nu poate fi apărat responsabil prin întreținerea permanentă a incertitudinii asupra intențiilor sale nucleare. Oamenii au nevoie de conducători care înțeleg consecințele cuvintelor lor.
Xi Jinping are, la rândul său, de răspuns pentru extinderea puterii nucleare chineze. Evaluarea SIPRI din 2026 indica aproximativ 620 de focoase și cel mai rapid ritm de creștere a arsenalului dintre statele nucleare. Arsenalul Chinei rămânea considerabil mai mic decât cele american și rus, însă direcția acestei evoluții contribuie la presiunea unei noi curse a înarmării.
Discursul Beijingului despre stabilitate trebuie confruntat cu alegerile sale militare. Pacea devine tot mai fragilă atunci când fiecare putere își justifică pregătirile prin amenințarea reprezentată de celelalte, iar acumularea de arme ajunge să fie prezentată drept singura formă de siguranță.
Cei trei au responsabilități diferite. Faptele lor trebuie analizate distinct. Dar fiecare are obligația de a reduce pericolul pe care îl poate provoca și dincolo de propriile granițe.
Consecințele unui război nuclear ar putea ajunge inclusiv la populații aflate departe de explozii. Un studiu publicat în Nature Food, în 2022, estima că, într-un scenariu de confruntare nucleară de amploare între Statele Unite și Rusia, perturbarea climei și prăbușirea producției alimentare ar putea provoca moartea prin foamete a peste cinci miliarde de oameni. Este o estimare bazată pe modelarea unui scenariu, cu ipotezele și limitele sale, nu o predicție inevitabilă.
Nu putem afirma că întreaga viață de pe Pământ ar dispărea cu certitudine. Putem afirma că amploarea distrugerilor posibile justifică o exigență politică și morală maximă.
Pentru România, ca pentru orice altă țară, apărarea și diplomația trebuie să servească aceluiași scop: protejarea oamenilor. Avem dreptul să cerem securitate, acorduri verificabile și canale de comunicare care să funcționeze chiar și între adversari.
Niciun conducător nu ar trebui lăsat să confunde propria ambiție cu destinul speciei umane. Nicio victorie imaginată nu poate justifica riscul distrugerii lumii pe care pretinde că o apără.
Trump, Putin și Xi Jinping conduc state. Nu sunt proprietarii viitorului omenirii.
Iar „ultimul război mondial” trebuie să rămână un avertisment pe care am avut înțelepciunea să îl ascultăm la timp.
