Auchan susține construirea a 10 locuințe pentru familii vulnerabile

Auchan România alocă 625.000 de euro pentru construirea a 10 locuințe în parteneriat cu Habitat for Humanity România

0
21

Auchan România alocă 625.000 de euro pentru construirea a 10 locuințe în parteneriat cu Habitat for Humanity România. Proiectul „Căsuțe pentru căsuțe” se va desfășura în perioada 2026–2027, la Moinești, în județul Bacău, și Berceni, în județul Prahova, și va avea peste 35 de beneficiari direcți, potrivit organizatorilor.

Inițiativa este lansată în anul în care retailerul marchează două decenii de activitate în România. Locuințele sunt destinate familiilor cu venituri reduse și persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate extremă.

Casele vor fi predate complet construite și finisate, racordate la utilități. Acestea vor avea instalații electrice, sanitare și termice, finisaje interioare și exterioare, precum și dotările sanitare esențiale.

Căsuțe de jucărie, sprijin pentru case reale

Clienții pot contribui la proiect prin cumpărarea unor kituri de construcție pentru căsuțe de jucărie. Sunt disponibile opt modele colecționabile, care, așezate împreună, formează simbolic o stradă.

Prețul unui kit este de 39,99 lei, iar produsele sunt disponibile în magazinele Auchan, inclusiv în rețeaua MyAuchan Petrom, și online, pe auchan.ro. Potrivit companiei, banii din vânzarea acestora vor sprijini construirea locuințelor.

Raluca Mindirigiu, director Marketing și Relații Client în cadrul Auchan România, explică faptul că proiectul urmărește și să deschidă, în familie, discuții despre importanța unei locuințe sigure și despre sprijinul acordat celor aflați în dificultate.

Seturi educaționale pentru școli din 18 orașe

Proiectul include distribuirea gratuită a 1.000 de seturi educaționale de construcție în școli din cele 18 orașe în care compania operează hipermarketuri.

Aceste seturi sunt diferite de căsuțele comercializate în magazine: conțin numeroase piese și nu impun un model prestabilit. Elevii vor putea construi împreună propria interpretare a unei case, în activități dedicate empatiei, solidarității și importanței unui „acasă” sigur.

Voluntari și constructori, pe aceleași șantiere

Locuințele vor fi realizate pe structură din lemn, în formule de tip duplex și cvadruplex. Lucrările vor implica voluntari și echipe profesioniste, sub coordonarea și verificarea specialiștilor.

Organizatorii estimează o contribuție de aproximativ 70% din partea voluntarilor și 30% din partea echipelor de constructori. Angajații Auchan vor putea participa la activitățile de pe șantierele Habitat for Humanity.

Potrivit unei analize realizate de Habitat for Humanity împreună cu Carbon Tool, pentru o structură de duplex, folosirea lemnului a indicat emisii de carbon încorporat cu 17% mai mici față de o structură convențională din beton.

Corina Dospinoiu-Imre, director Sustenabilitate în cadrul Auchan România, arată că obiectivul parteneriatului este să ofere familiilor vulnerabile stabilitate și condiții mai bune de locuire.

Un parteneriat început în 2023

Colaborarea dintre Auchan România și Habitat for Humanity a început în 2023, cu un sprijin de 40.000 de euro pentru construirea cantinei BufKids din Buftea, destinată unui număr de 50 de copii.

În 2024, retailerul a alocat 115.000 de euro proiectelor New Homes Moinești și Hope Build Țuțora. Tot atunci, 120 de angajați ai companiei au dedicat aproximativ 1.000 de ore de voluntariat pe șantierele Habitat din Iași, contribuind la construirea locuințelor pentru două familii.

În 2025, Auchan a susținut proiectul Hope Build Berceni cu 40.000 de euro. Noua inițiativă continuă colaborarea prin sprijinirea construirii celor 10 locuințe din Moinești și Berceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here