Artiștii din Râmnicu Vâlcea au prezentat spectacolul „Ridichea uriașă și alte povestiri” la Festivalul Internațional „Teatru fără frontiere” din Republica Moldova. Întâlnirea cu publicul de la Cahul aduce în atenție o formă de reprezentare culturală a României construită prin talent, sensibilitate și bucuria de a spune povești.
Imaginea unei țări se formează și în sălile de teatru, atunci când artiștii săi întâlnesc un public nou. Se construiește printr-o voce care dă viață unui personaj, prin atenția unui copil și prin emoția pe care spectatorii o împărtășesc, chiar dacă vin din comunități diferite.
Pentru Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, o asemenea întâlnire a avut loc pe 16 octombrie 2026, la Cahul, în Republica Moldova. Instituția vâlceană a participat la cea de-a treia ediție a Festivalului Internațional „Teatru fără frontiere”, cu producția „Ridichea uriașă și alte povestiri”. Programul oficial a prevăzut două reprezentații, la orele 10:00 și 12:30, găzduite de Teatrul Republican Muzical-Dramatic „B. P. Hasdeu”.
Potrivit relatării transmise redacției, spectacolul a fost întâmpinat cu entuziasm de copii și adulți, iar publicul s-a ridicat în picioare pentru a-i aplauda pe păpușarii vâlceni. Primirea descrisă vorbește despre capacitatea unei povești familiare de a produce o emoție proaspătă, prin întâlnirea directă dintre artiști și spectatori.
Copilăria ca spațiu al întâlnirii
Desfășurat între 14 și 26 octombrie, sub genericul „Aripile Copilăriei”, festivalul reunește, potrivit organizatorilor, 13 teatre din cinci țări: Republica Moldova, România, Bulgaria, Ucraina și Polonia. Programul cuprinde și întâlniri cu scriitori și oameni de teatru, lansări de carte și discuții publice.
Într-un asemenea cadru, expresia „teatru fără frontiere” capătă un înțeles concret. Copiii descoperă povești și forme de expresie aduse de artiști din alte comunități. Gestul, ritmul, muzica și expresivitatea personajelor creează posibilități de apropiere înainte ca spectatorii să cunoască ceva despre locul din care vine o trupă.
Între România și Republica Moldova, limba comună adaugă acestei experiențe o familiaritate aparte. Umorul, formulele afective și relațiile dintre personaje pot fi receptate cu nuanțele lor. O bunică spunând povești nepoatei devine astfel o prezență ușor de recunoscut, legată de experiențe de familie și de memoria copilăriei.
O bunică, o nepoată și puterea imaginației
În regia lui Florin Iftode, „Ridichea uriașă și alte povestiri” reunește trei povești: „Ridichea uriașă”, „Turtița fermecată” și „Căsuța din oală”. Acestea sunt legate prin situația unei nepoțele care se plictisește în ograda bunicilor și descoperă aventurile istorisite de bunica sa. Spectacolul îmbină actori și păpuși, muzică, umor și interacțiune cu publicul.
Privită ca propunere artistică, această construcție pune în valoare relația dintre generații. Bunica îi oferă copilului o poveste și, odată cu ea, disponibilitatea de a petrece timp împreună. Nepoata descoperă că lumea din jur poate deveni interesantă prin imaginație și prin atenția acordată celuilalt.
Teatrul prelungește această relație în sală. Actorii propun o lume, iar spectatorii îi dau consistență prin participarea lor. Copilul urmărește, anticipează, se teme pentru personaje și se bucură de izbânda lor. Povestea devine o experiență trăită în comun.
De ce contează cel mai mic ajutor
O lectură a poveștii „Ridichea uriașă” scoate în evidență tema solidarității. Personajele se adună în fața unei dificultăți care depășește puterile fiecăruia luat separat. Reușita depinde de cooperare și de acceptarea ajutorului.
Forța acestei povești stă în importanța acordată celui mai mic participant. Pentru un copil, ideea poate avea o rezonanță profundă: și el poate contribui, chiar dacă adulții par să dețină întreaga putere. Prezența sa are valoare.
Pentru spectatorul matur, aceeași întâmplare poate deschide o reflecție despre felul în care îi privește pe ceilalți. O comunitate pierde ceva atunci când consideră anumite contribuții prea mici pentru a conta. Povestea oferă acestei idei o expresie limpede, accesibilă, păstrând bucuria jocului.
O meserie care cere precizie și generozitate
Distribuția publicată a producției îi reunește pe Viorica Stamate, Marina Măgală, Cristian Bulagea, Mioara Dospina și Felicia Ștefan. Scenografia este semnată de Gelu Rîșca, construcția păpușilor îi aparține Vioricăi Stamate, iar regia tehnică este asigurată de Doru Perpelea.
În teatrul de animație, credibilitatea personajului se construiește din detalii. Vocea și mișcarea trebuie să exprime aceeași intenție. O pauză poate sugera uimirea, un gest poate face vizibilă frica, iar o schimbare de ritm poate declanșa râsul.
Artistul păpușar își îndreaptă energia către personaj, astfel încât spectatorul să-i urmărească viața. În această muncă se întâlnesc tehnica și generozitatea: interpretul acceptă ca atenția să se concentreze asupra ființei imaginare pe care o însuflețește.
România reprezentată prin oamenii săi de cultură
Participarea de la Cahul poate fi înțeleasă ca o formă de diplomație culturală realizată prin contact direct. Publicul întâlnește o echipă venită din România și asociază această întâlnire cu o experiență artistică.
Pentru Râmnicu Vâlcea, deplasarea face vizibilă munca unei instituții locale într-un circuit internațional. Pentru publicul din Republica Moldova, ea oferă ocazia unei întâlniri cu artiști și povești care circulă într-un spațiu cultural apropiat.
Aici se află una dintre valorile durabile ale teatrului pentru copii. Prima întâlnire cu scena poate deschide un drum către lectură, imaginație și curiozitate culturală. Iar amintirea unei păpuși care a părut vie poate rămâne legată, mult timp, de oamenii și de locul din care a venit.
La Cahul, artiștii Teatrului „Anton Pann” au adus o asemenea posibilitate de apropiere. Prin povești despre încredere, conviețuire și ajutor reciproc, ei au pus în circulație o imagine a României care are chipul oamenilor săi de cultură și căldura întâlnirii cu publicul.
