Pelerinajul la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se desfășoară în perioada 8–15 octombrie 2026, la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din Iași. Organizatorul estimează participarea a aproximativ 300.000 de persoane, cu cea mai mare afluență în zilele de 13 și 14 octombrie, când sunt așteptați timpi mari de așteptare.
Jandarmeria Română, prin Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne. Pe întreaga perioadă a manifestărilor religioase, preoți, voluntari și reprezentanți ai forțelor de ordine vor oferi sprijin și îndrumare pelerinilor.
Culoar unic pentru accesul credincioșilor
Pentru organizarea deplasării participanților și evitarea aglomerării, a fost amenajat un culoar unic de acces pe traseul: Catedrala Mitropolitană – strada Arhitect G. M. Cantacuzino – strada Iordache Lozonschi – strada Cloșca – strada Petru Movilă – strada Uzinei – strada Morilor – strada Alexandru Ipsilanti Vodă – strada Sfântul Andrei – strada Iancu Bacalu – Bulevardul Regele Ferdinand I al României.
Dacă va fi necesar, culoarul va fi prelungit pe Bulevardul Regele Mihai I al României.
Participanții sunt îndemnați să manifeste răbdare și înțelegere față de regulile stabilite de organizator și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Recomandări pentru pelerini
Având în vedere timpul petrecut la rând și condițiile meteorologice, Jandarmeria le recomandă credincioșilor să aibă asupra lor apă, produse alimentare, îmbrăcăminte adecvată și pelerine pentru vânt și ploaie.
Telefonul mobil trebuie să fie încărcat, astfel încât participanții să poată păstra legătura cu membrii familiei sau cu grupul alături de care călătoresc. O atenție deosebită trebuie acordată copiilor, persoanelor vârstnice și bunurilor personale.
Persoanele cu probleme grave de sănătate, care au nevoie constantă de îngrijire medicală, sunt sfătuite să aibă medicamentele necesare și istoricul medical, pentru a-l putea prezenta în cazul unei urgențe.
Acces parțial restricționat în zona culoarului
Riveranii și persoanele care lucrează sau studiază în interiorul zonei culoarului unic sunt îndemnați să aibă asupra lor documente justificative. Actele de identitate, legitimațiile de serviciu sau alte documente care atestă necesitatea prezenței în zonă pot fi prezentate reprezentanților forțelor de ordine.
Echipele de dialog ale Jandarmeriei vor fi prezente pentru a răspunde solicitărilor participanților. Cei care au nevoie de sprijin se pot adresa celui mai apropiat reprezentant al forțelor de ordine, iar în situații de urgență pot apela 112.














