Sound of Bucharest se reprogramează pentru 24 septembrie 2022

0
219

Sound of Bucharest se reprogramează –  cel mai mare solo show Armin van Buuren va avea loc pe 24 septembrie 2022, la București

În iunie, proiectul Sound of Bucharest a fost primit cu foarte mult entuziasm de către public. Cel mai mare solo show Armin van Buuren, unul dintre cei mai iubiți artiști în România și în întreaga lume, a adus o bucurie nemărginită în rândul oamenilor, care au așteptat cu nerăbdare momentul în care își vor revedea DJ-ul preferat.

A fost o călătorie extrem de frumoasă, care în numai o săptămână ar fi trebuit să-și încheie primul capitol, cu un solo show de neuitat, cel mai mare din Europa. Din păcate, din cauza creșterii accelerate a numărului de cazuri COVID-19 în București și totodată a creșterii riscului de îmbolnăvire, organizatorii Sound of Bucharest, împreună cu Primăria Municipiului București, au decis amânarea evenimentului pentru anul viitor.

“Ne pare extrem de rău să venim cu această veste, mai ales că ne-am dorit foarte tare cu toții să ne putem bucura împreună de cel mai mare solo show Armin van Buuren. Sound of Bucharest e un eveniment așteptat de zeci de mii de oameni, iar pentru siguranța tuturor, având în vedere situația actuală din București, considerăm că este cea mai bună decizie amânarea evenimentului pentru 2022. Publicul este cel mai important pentru noi, iar sănătatea contează cel mai mult. Va trebui să mai avem răbdare până anul viitor, însă dacă suntem bine, suntem convinși că ne vom distra și ne vom bucura de întreaga experiență de două ori mai mult. Să aveți grijă de voi și să fiți pe fază, vom veni cu noutăți și vești bune în curând”, a declarat Allan Hardenberg, CEO ALDA.

Cu toate că dorința de a realiza acest spectacol a fost uriașă și toate detaliile erau puse la punct, atât din punct de vedere al show-ului, cât și al producției, sănătatea este cea care primează întotdeauna, iar această decizie are la bază siguranța oamenilor, fiind cea corectă în acest context.

România, eram atât de aproape să dansăm împreună la cel mai mare solo show al meu. Mi se frânge inima că în acest moment, din cauza situației provocate de pandemia de COVID-19, nu avem altă opțiune decât să amânăm evenimentul pentru 24 septembrie 2022. Echipa mea a muncit din greu pentru a organiza un show extraordinar și eram extrem de încântat să vă revăd și să vă simt energia. În loc să ne gândim la ce ar fi putut să fie, mă uit înainte spre ce va urma. Deși nu vă putem arăta ce am creat pentru anul acesta, vă promit că anul viitor veți lua parte la un show memorabil. Până atunci, aveți grijă de voi și rămâneți în siguranță!”, a spus Armin van Buuren.

Toate biletele care au fost trimise până în acest moment pentru Sound of Bucharest sunt valabile pentru anul viitor. Cei care își doresc să participe la Sound of Bucharest 2022 se pot înregistra pe soundofbucharest.com pentru a afla noutățile legate de acces și bilete.

Cel mai mare solo show Armin van Buuren va avea loc pe 24 septembrie 2022, în Piața Constituției din București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here