Grupul CEZ întâmpină sezonul regenerării și Ziua Internațională a Femeii cu o nouă inițiativă, #energiepentrubine. Între 22 – 26 februarie 2021, partenerele de business au fost invitate să adopte stilul care le dă energie și să își activeze simțurile preferate. Cele 5 simțuri au fost completate de un al șaselea – bunătatea. 10 000 mp de pădure vor fi plantați de echipa programului național „Adoptă un copac!”, ca urmare a alegerilor făcute.
Ca de fiecare dată la începutul primăverii, le transmitem recunoștința partenerelor care susțin activitatea CEZ în județele în care ne desfășurăm activitatea. Dacă anterior, în perioada sărbătorilor de iarnă, am demonstrat că #ungestdebinenuepreascump și am donat 13 800 de mese calde grupurilor vulnerabile, acum am creat o experiență senzorială, cu posibilitatea de a alege între a adopta 10 puieți sau a activa unul dintre simțuri.
„Pentru noi, primăvara este sinonimă cu responsabilitatea față de mediu și față de generațiile viitoare. Anul acesta, partenerele noastre de afaceri ni s-au alăturat și au adoptat 5000 de puieți care vor fi plantați și îngrijiți de echipa ViitorPlus. Prin acțiunea noastră, România va fi mai bogată cu 10.000 mp de pădure”, a declarat Ondrej Safar, CEO CEZ România.
„Grupul CEZ în România alături de Asociația ViitorPlus, prin programul de împădurire „Adoptă un Copac!”, va planta o suprafață de 10.000 mp pentru reabilitarea unui teren într-o zonă aflată în aria de activitate a companiei. Împădurirea acestei suprafețe se va face cu 5000 de puieți de arbori forestieri din specii ce vor reabilita solul degradat și vor îmbunătăți calitatea mediului local, cât și a traiului comunităților din zonă”, a declarat Andreea Croitoru, Manager „Adoptă un copac!”.
Natura rămâne sursa inepuizabilă de energie a Grupului CEZ în România
Printre beneficiile de mediu și sociale aduse de puieții plantați se numără un aer mai curat, soluri stabile și fertile, o biodiversitate mai mare, reziliență crescută a comunităților în fața schimbărilor climatice și a dezastrelor naturale aduse de acestea.
Grupul CEZ și-a asumat cu mult timp în urmă un rol activ în menținerea echilibrului ecologic, iar ultimul record a fost depășit în anul 2019 când, alături de 250 de voluntari interni și Ucenici Electricieni, au fost plantați 10 000 de puieți în județele Vâlcea, Olt, Argeș și Gorj.
Chiar dacă în această perioadă nu pot fi reluate campaniile tradiționale de plantat cu voluntarii interni, amprenta CEZ asupra naturii continuă să fie și mai vizibilă prin parteneriatele care asigură acest obiectiv. Alături de mediu, Grupul CEZ în România continuă să investească în proiecte care aduc bunăstare pe termen lung, comunităților locale, vizând domenii precum sănătate și wellbeing, educație și dezvoltare locală.
***
Despre Grupul CEZ în România
Grupul CEZ în România este reprezentat prin 9 companii – Distribuţie Energie Oltenia, CEZ România, CEZ Vânzare, CEZ Trade, Tomis Team, MW Invest, Ovidiu Development, TMK Hydroenergy Power și CEZ ESCO România.
Grupul CEZ este prezent pe piaţa românească încă din anul 2005, odată cu preluarea companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Oltenia SA.
După procesul de separare a activităţilor (unbundling) încheiat cu succes în anul 2017, Distribuţie Energie Oltenia (fostă CEZ Distribuţie) asigură alimentarea cu energie electrică a şapte judeţe: Argeş, Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Vâlcea.
CEZ Vânzare este principalul furnizor de energie electrică din sud-vestul României, dar şi furnizor de gaze naturale, cu un portofoliu de clienţi casnici şi industriali care depăşeste 1,3 milioane de clienţi.
Grupul CEZ deţine în România şi cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, în zona Dobrogea, la Fântânele, Cogealac şi Grădina. Parcul Eolian a însemnat o investiţie de 1,1 miliarde euro şi contine 240 de turbine eoliene cu o putere totală instalată de 600 MW. Întreaga capacitate a Parcurilor Eoliene CEZ a fost pusă în funcţiune la sfărşitul anului 2012.
Totodată, începând cu 2011, Grupul CEZ în România deţine în portofoliul său sistemul hidroenergetic de lângă Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, format din 4 microhidrocentrale (Grebla, Crăinicel 1, Crăinicel 2 şi Breazova) şi amenajările hidro aferente de la Trei Ape, Gozna, Văliug şi Secu. Grupul CEZ a investit în reabilitarea complexului de hidrocentrale de la Reşiţa în scopul creşterii eficienţei, capacitatea de producţie ridicându-se de la 18MW la circa 22 MW după finalizarea procesului de modernizare.
Începand cu 2018, CEZ ESCO România ofera soluţii de eficienţă energetică în sectorul privat. Compania oferă servicii complete, de la consultanţă la proiectare, de la management de proiect, la implementare proiectelor energetice complexe (soluţii de încălzire, de răcire şi/ sau alimentare cu energie).
Despre ViitorPlus – Asociația pentru Dezvoltare Durabilă
ViitorPlus este o organizație non-profit cu o experiență de peste 14 ani în dezvoltarea de programe de antreprenoriat social, educație, voluntariat și infrastructură pentru mediu. Principalele programe derulate sunt: Adoptă un copac!, Atelierul de Pânză, RECICLETA, Harta Reciclării, ecOprovocarea, BirouEco, Amenajarea eco-turistică a cascadei Bigăr, Regenesys. Viziunea ViitorPlus: „Redescoperim împreună legătura cu natura și investim în ceea ce lăsăm în urma noastră”.