Gimnastele lotului național așteaptă cu nerăbdare sărbătorile: Părinții ne așteaptă cu prăjituri!

0
496
Gimnastele lotului național la Deva

La ultimul antrenament din acest an, sportivele de la lotul național, antrenate de Lucian Sandu și Gina Gogean, și-au pus pe cap căciulițe de Moș Crăciun și au cântat colinde.

Când spui Deva, gândul îți zboară într-o secundă la Centrul Olimpic de Gimnastică, locul în care s-au format marile campioane ale României, de la Nadia Comăneci până la Larisa Iordache.

De 24 de ani, Lucian Sandu este coordonatorul principal al lotului, iar de câțiva ani face echipă cu fosta mare campioană, Gina Gogean.

Ce doi pregătesc 12 fete în care România își pune marile speranțe la gimnastică. Cu câteva zile înainte de Crăciun, sportivele au intrat în febra sărbătorilor. La ultimul antrenament din acest an, gimnastele și-au pus căciulițe de Moș Crăciun pe cap și au cântat colinde.

Fetele se pregătesc câte 7 ore pe zi și abia așteaptă sărbătorile de iarnă pentru a merge acasă.

De obicei merg acasă o dată sau de două ori pe an, dar de Crăciun tot timpul suntem acasă” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică a României.

Sunt așteptate de părinți cu toate bunătățile culinare

Micuțele gimnaste au o singură dorință pe care vor ca Moș Crăciun să le-o îndeplinească!

Nu vreau ceva anume, pentru că am tot ce îmi doresc, doar sănătate și putere de muncă” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică a României.

Îmi doresc să fiu sănătoasă, atât eu cât și familia mea. Tot ce vreau de sărbători este să fim împreună” – Andreea Preda, componentă a lotului național de gimnastică a României.

Vreau ca Moș Crăciun să îmi aducă sănătate, nimic altceva” – Amalia Ghigoarță, componentă a lotului național de gimnastică al României.

Nu îmi doresc ceva anume, îmi doresc sănătate” – Silvia Sfiringu, componentă a echipei naționale de gimnastică a României.

De Crăciun, fetele sunt așteptate acasă de către mame cu cele mai mari bunătăți din care doar gustă.

Când merg la părinți, îmi fac toate plăcerile culinare, dar cu grijă. Mănânc puțin din fiecare” – Andreea Preda, componentă a lotului național de gimnastică a României.

„I-a spus mamei ce să îmi facă și mătușa mea mă așteaptă cu prăjituri. Nu știu ce să îmi mai facă să mă simt bine”– Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică a României.

Antrenorii de la Deva pregătesc fetele pentru JO 2024

Lotul național de gimnaste de la Deva este format din 12 sportive: senioarele Mara Ceplinschi, Bianca Dorobanțu și Silviana Sfirigu și junioarele: Ana Maria Bărbosu, Andreea Preda, Iulia Trestianu, Shakira Cantaragiu, Amalia Puflea, Amalia Ghigoarță, Ioana Danciu, Erica Gogoașe, Timea Crișan.

Fetele sunt pregătite de antrenorii Lucian Sandu, Gina Gogean, Ramona Micu, Florin Uzum și coregrafa Mădălina Susan.

Pentru micuțele gimnaste, 2022 va fi un an extrem de greu! Ele vor începe lupta pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, acolo unde echipa României a ratat prezența la ultimele două ediții, cea de la Rio, din 2016 și Tokyo în 2021.

Dorim să ne calificăm, în primul rând și calificarea începe deja de la anul de la campionatele europene unde trebuie să ne clasăm în primele 13 echipe, să putem merge mai departe la campionatele mondiale” – Lucian Sandu, coordonator principal al lotului național de gimnastică feminină de la Deva.

Amintiri superbe legate de Paris

Pentru Lucian Sandu, prezența echipei României la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 ar avea o semnificație aparte.

Primul meu campionat european în 2000 a fost la Paris, poate Jocurile Olimpice de la Paris din 2024 vor avea același succes pentru noi ca Europenele din 2000. La Paris ne dorim să revenim măcar acolo unde a fost gimnastica românească” – Lucian Sandu, coordonator principal al lotului național de gimnastică feminină de la Deva.

În 2000, la Campionatele Europene de la Paris, fetele din echipa de gimnastică feminină a României s-au întors acasă cu 12 medalii, dintre care 6 de aur, 5 de argint și una de bronz.

La vremea respectivă, din echipa României făceau parte, Andreea Răducan, Simona Amânar, Sabina Cojocar și Silvia Stroiescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here