AUSTRIACARD HOLDINGS – următoarea generație de carduri și servicii de plată

0
643
AUSTRIACARD HOLDINGS

 

AUSTRIACARD HOLDINGS, Holding al INFORM P. LYKOS SA, TAG SYSTEMS și NITECREST împreună pentru a furniza următoarea generație de carduri și servicii de plată la nivel global

„În urma fuziunii recente de succes cu TAG SYSTEMS, decizia AUSTRIACARD de a-și uni forțele cu NITECREST a fost una naturală, acesta din urmă fiind liderul în furnizarea de carduri și servicii asociate cardurilor, în Marea Britanie, cu vânzări la nivel global, precum și pentru Fintech-urile europene, prin TAG_NITECREST. Potrivirea a fost perfect complementară”, a declarat P.Spyropoulos, CEO al grupului AUSTRIACARD HOLDINGS, la Viena. 

Jon Neeraas, CEO al TAG SYSTEMS a adăugat: „Întotdeauna am fost foarte impresionați de oferta de servicii completă a grupului NITECREST. În mod colectiv, am continuat să dominăm spațiul fintech și retail și suntem foarte încântați că am ajuns la o înțelegere la nivel de grup al AUSTRIACARD HOLDINGS, cu acționarii și managementul NITECREST. Credem cu tărie că această mișcare ne va îmbunătăți oferta și va adăuga valoare pentru clienții, angajații și acționarii noștri.” 

AUSTRIACARD GmbH și NITECREST au fuzionat prin achiziția a 100% din acțiunile NITECREST de către AUSTRIACARD. Acționarii cheie și echipa de management a NITECREST dețin participațiuni la capitalul noii structuri de grup și păstrează pozițiile lor de conducere, asigurând astfel continuitatea pentru partenerii, clienții și angajații NITECREST, sub umbrela AUSTRIACARD.

AUSTRIACARD HOLDINGS este un grup austriac fondat în 1897 ce activează în domeniul high-tech specializat în securitate hardware încorporată. Grupul are o prezență internațională în trei divizii, AUSTRICARD/TAG, INFORM și NAUTILUS, acoperind domeniile securităţii digitale în plăți și identitate, transformare digitală, managementul informaţiei și al documentelor și respectiv, securitatea în IoT.

Grupul AUSTRIACARD HOLDINGS are o prezenţă importantă pe piaţa de afaceri europeană, din Marea Britanie până în Grecia și Turcia, cu șapte facilități de producție și șapte centre de personalizare carduri în Europa, unul în SUA și unul în America de Sud, care îi permit să-și deservească clienții, oriunde s-ar afla, în cel mai bun mod posibil.

În 2020, AUSTRIACARD HOLDINGS, inclusiv NITECREST & TAG_NITECREST, a realizat o cifră de afaceri consolidată de aproximativ 200 milioane EUR și are în prezent aproximativ 1.600 de angajați.

Ronnie Hart, Președintele NITECREST & TAG_NITECREST și CEO al NITECREST, a declarat: „Suntem încântați să ne unim forțele cu AUSTRIACARD, deoarece acest lucru ne va permite să ne extindem și mai mult și să valorificăm servirea clienților noștri importanți la nivel mondial, datorită robusteții industriale și tehnologiilor de ultimă oră ale AUSTRIACARD”.

Leeroy Pye, CEO al TAG_NITECREST, a încheiat cu o declarație provocatoare: „La nivel de grup suntem pe cale să schimbăm „regulile jocului”. Abordarea noastră, folosind soluții FinTech ce concurează bankingul tradițional în a câștiga încrederea clienților, duce întregul grup într-o nouă eră, deoarece vom putea pentru prima dată să dezvoltăm și să oferim serviciile bancare de bază ca parte din strategia de produse. Colaborăm cu companii cheie din întreaga lume, pentru a revoluționa emiterea de carduri prin inovație, astfel încat să livrăm următoarea generație de carduri de plată”.

NITECREST, fondată în 1996, produce și personalizează carduri Gift & Loyalty și Telecom pentru piața locală și globală. În plus, NITECREST deține un pachet de 50% din TAG_NITECREST, fondată în 2016, care se ocupă de vânzările și personalizarea cardurilor de plată pentru instituțiile financiare din Marea Britanie.

În 2020, NITECREST & TAG_NITECREST au realizat o cifră de afaceri consolidată de 30 de milioane EUR și angajează în prezent aproximativ 160 de persoane.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here