Primăria Ocnele Mari, este inițiatorul unui amplu eveniment cultural desfășurat pe perioada lunilor iulie și august, denumit Fenomenul Ocnele Mari, având ca temă istoria mai veche și mai nouă a orașului.
Joi, 29 iulie 2021, începând cu ora 12.30, la Salina Ocnele Mari, în biserica Sfânta Varvara, va avea loc un simpozion dedicat memoriei celor care au fost închiși la Ocna din Ocnele Mari.
Evenimentul va debuta cu o expoziție specială de artă și lansarea uni album, urmată de o conferință susținută de Conf. Univ. Dr. Marius Oprea, cu titlul ”Ocnele Mari un memorial al suferinței”.
“Cu acest prilej vom asista la un recital din opera poeților martiri, susținut de actorii Gabriel Popescu, Camelia Constantin și Dan Constantin, urmată de un concert susținut de corul Filarmonicii Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea” – a precizat primarul orașului Ocnele Mari, Remus Gabriel Sasu.
Pentru eveniment, intrarea în salină este gratuită.