Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României organizează o nouă ediție a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT”. Evenimentul va avea loc online, în perioada 22-26 noiembrie 2021. Ca și la ediția I, participarea este GRATUITĂ!
Înscrierile se realizează prin completarea unui formular pe site-ul www.inovaliment.ro și au loc în perioada 1 aprilie – 31 august 2021.
Evenimentul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Stiințele și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității Dunarea de Jos, Galați, Facultatea de Stiința și Tehnologia Alimentelor din cadrul USAMV Cluj și Forumul Inventatorilor Români.
Tema ediției a doua a Târgului Internațional de Invenții și Inovații din domeniul alimentar ”INOVALIMENT” este: ”Tehnologia alimentelor orientate spre creșterea calității vieții”.
Proiectele înscrise în cadrul târgului de invenții și inovații trebuie să se încadreze în una dintre următoarele teme de cercetare:
- alimente optimizate pentru creșterea calității vieții (digestibilitate, reformularea produselor pentru reducerea excesului de sare, zahăr, grăsimi saturate, acizi grași trans, accesibilitate)
- nutriție de precizie
- tehnologii alimentare cu costuri reduse și valoare nutritivă ridicată
- proteine alternative
- ingrediente inovatoare
- alimente sustenabile
Lucrările vor fi evaluate de o comisie de specialiști în industria alimentară si de consultanți de business, în vederea identificării proiectelor cu potențial de transfer tehnologic.
În perioada târgului, vor avea loc conferințe tematice, cu înaltă valoare științifică, susținute de experți din domeniul medical și alimentar din România, dar și din afara țării.
INOVALIMENT este un târg internațional de invenții și inovații din domeniul alimentar adresat studenților, masteranzilor, cadrelor universitare din facultățile cu profil alimentar, specialiștilor institutelor de cercetare și stațiilor de cercetare din domeniul agricol și alimentar din România și din alte țări. Obiectivul acestui târg este de a oferi cercetătorilor un spațiu de interacțiune și prezentare a ideilor, de recunoaștere a lucrărilor inovatoare.
Scopul târgului de invenții și inovații este acela de a susține și promova cercetarea științifică, tendințele, noutățile și inovațiile din domeniul alimentar, precum și conectarea mediului academic cu mediul de business pentru transfer tehnologic.