Iași: Lirism și sensibilitate regală în „Ecourile Intime” live la Classix Festival

0
152
Iasi Lirism si sensibilitate regala in Ecourile Intime live la Classix Festival

Programul celei de-a patra zi a Classix Festival a fost alcătuit din două evenimente: sesiunea de discuții online „Classix in Focus: Steinway & Sons: Business, Tradition, Innovation” alături de Gisle Daus, manager general al Steinway Piano Gallery Oslo, moderată de Dragoș Cantea și concertul „Ecouri Intime” susținut de chitaristul francez Rémi Jousselme în Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași – una dintre bijuteriile academice și arhitecturale din Iași cu un decor regal, bogat ornamentat, dar echilibrat pentru ascultător.

Concertul „Ecouri Intime” a fost difuzat live pe paginile organizatorilor și a avut peste 3000 de vizualizări ale transmisiei în timpul concertului, iar în Aula Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași au participat fizic în public 30% din capacitatea locurilor, în conformitate cu reglementările locale actuale.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul Institutului Francez din România la Iași, iar Muriel Augry-Merlino, directoarea Institutului Francez din România la Iaşi, a declarat: „Institutul Francez din România la Iaşi are bucuria de a-i ura bun venit în oraşul nostru artistului Rémi Jousselme. Este o plăcere pentru noi să ne asociem proiectului Classix Festival şi subliniem angajamentul cultural şi dinamismul acestuia. În această perioadă complicată, a susţine cultura nu este un demers uşor, dar încercăm să ne direcţionăm toate eforturile în acest sens.

Suntem convinşi că accentele de chitară ale acestui muzician polivalent vor face publicul să pună între paranteze situaţia actuală şi îl vor introduce într-o atmosferă de primăvară a dorinţelor, după cum sună de altfel şi tematica Primăverii Poeţilor, eveniment organizat în această perioadă de Institutul Francez din întreaga lume.

Rémi Jousselme este în prezent profesor la Conservatorul din Tours, Franța, și la Colegiul pentru Artă și Design ISDAT din Toulouse. Are numeroase apariții ca solist sau muzician de cameră mai ales în Europa și Asia, și cântă pe o chitară Vicente Carrillo cu corzi Savarez. Este câștigătorul faimosului concurs Printemps de la Guitare din Belgia și este un artist foarte activ în sfera muzicii contemporane.

Compozițiile interpretate de chitaristul francez în cadrul concertului susținut la Classix poartă un entuziasm nostalgic pentru obiceiurile și sensibilitățile timpurilor trecute și au un caracter meditativ. Din programul concertului au făcut parte: Joaquin Rodrigo: Tiento Antiguo, Joaquin Turina: Ràfaga, Jacques Duphly: La Forqueray, La De la Tour, Rondeau Tendre, La Millettina, Maurice Ravel: Pavane pour une infante défunte și Federico Mompou: din “Suita Compostelana”: Prelude, Coral, Canción, Muñeira.

Seria Classix-In-Focus din acest an a fost sprijinită cu generozitate de Camera De Comerț Norvegiano-Română, Ambasada Regatului Norvegiei în România și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. Sesiunea desfășurată alături de Gisle Daus poate fi vizionată în continuare online.

Programul festivalului continuă astăzi cu concertul de final al acestei ediții, Classix In Perpetuum, în sala Henri Coandă a Palatului Culturii din Iași. Evenimentul va fi difuzat live pe paginile de Facebook ale organizatorilor începând cu orele 19:00.

***

Asociația Industrii Creative este organizator al festivalurilor Rocanotherworld și Classix din Iași, având drept scop revitalizarea culturală a orașului, angrenarea comunităților creative și implicarea în viața civilă a societății prin acțiuni care promovează spiritul proactiv, contributiv și participativ.

Organizatori: Asociația Industrii Creative, Showberry

Presenting partner: Kaufland România

Sponsor: Basware

Parteneri diplomatici: Ambasada Regatului Norvegiei în România, Camera de Comerț Norvegiană – Română, Ambasada României în Norvegia, DAC Music Performance

Locații partenere: Episcopia Romano-Catolică Iași, Biblioteca Central Universitară „Mihai Eminescu” Iași, Palatul Culturii, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” Iași

Parteneri culturali: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Francez, Centrul Cultural German, Academia Norvegiană de Muzică, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Fundația Dextra, Steinway & Sons, Act-in-Art

Parteneri de ospitalitate: Aqua Carpatica, Bellaria, Gramma, Time Out

Parteneri de mobilitate: Volvo – Premium Nordic Cars, Travis Tourism

Parteneri de promovare: Wink, Printco, Ambra Sign

Parteneri de vestimentație: Garage Rent A Dress, Seroussi Iași

Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio Clasic, Radio Iași, Viva FM, Radio HIT, AGERPRES, Cațavencii, Wall Street, Spotmedia, Ziarul de Iași, Romania Journal, Zile și Nopți, Iqads, Life.ro, Ziarul Metropolis, Suplimentul de Cultură, Kudika, Garbo, PRwave, Bookblog, Fashion Premium Magazine, Un site de muzică, Imaginea României

Parteneri din comunitate: Rotary Iași, Rotaract Curtea Domnească

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here