Femei extraordinare din Cehia și România prezentate în expoziția „Eroinele” – acum și la Galați

0
180
Femei extraordinare din Cehia și România prezentate în expoziția „Eroinele” - acum și la Galați

Libertatea, egalitatea și democrația sunt printre cele mai puternice valori ale lumii contemporane. Însă lucrurile nu au stat întotdeauna așa și, din păcate, istoria ne demonstrează că, timp de sute de ani, omenirea a reprimat potențialul intelectual a jumătate din populație prin constrângerea femeilor.

Expoziția Eroinele este o celebrare a curajului, dedicării și perseverenței tuturor femeilor care au sfidat cu îndrăzneală normele sociale ale vremurilor lor. Aceasta reunește portrete ilustrate ale unor figuri marcante ale Cehiei și României, însoțite de scurte povești ale vieților lor impresionante. După ce a fost prezentată la București și Cluj-Napoca, expoziția ajunge la Muzeul de Artă Vizuală din Galați, de pe 8 martie 2021, începând cu ora 18:00.

Multă lume este deja familiarizată cu faptul că, până nu demult, femeile au fost excluse din procesele sociale de orice fel, neavând acces la sfera politică, dreptul de a obține un divorț sau custodia copiilor (femeia și copiii erau considerați proprietatea bărbatului), sau dreptul de vot. Cu toate acestea, este important de remarcat faptul că fenomenul de emancipare a femeii a culminat cu momentul în care acestea și-au câștigat dreptul de vot, întrucât a nega unei categorii libertatea de a alege înseamnă a-i nega existența la nivelul societății.

În societatea cehă, acest eveniment a avut loc acum 101 ani, când a fost promulgată o lege în acest sens. Acest fapt a însemnat, pe lângă eliberarea femeilor și posibilitatea de a-și decide propriul viitor, o recunoaștere a statutului lor în societate. Cu acest prilej, studenții Facultății de Design și Arte Ladislav Sutnar au realizat, sub îndrumarea Renátei Fučíková, o serie de ilustrații prin care aduc un omagiu unor personalități importante din istoria Cehiei și elogiază reușitele tuturor acelor femei care au avut curajul să își urmeze propriul drum, într-o lume care refuza să le recunoască alte calități pe lângă cele materne. Acestea vor fi expuse în cadrul expoziției Eroinele, alături de scurte descrieri ale celor mai importante momente din viața lor.

Totodată, în 2018 s-au împlinit 100 de ani de existență a României moderne, iar nimic nu este mai elocvent pentru începuturile modernității decât momentul recunoașterii drepturilor femeilor. Cu această ocazie, au apărut la editura Univers două volume intitulate Nesupusele, care adună 100 de povești ale femeilor remarcabile din România, femei care au adus contribuții importante în diverse domenii profesionale, în ciuda constrângerilor sociale sau culturale de care s-au lovit pe parcursul vieții. O selecție se regăsește și în expoziția organizată de Centrul Ceh, însoțită de o serie de ilustrații, văzute prin ochii unui grup de tinere ilustratoare profesioniste.

„Trecutul nostru și poate chiar și prezentul sunt, în cea mai mare parte, formate din poveștile unor bărbați importanți – e de ajuns să aruncăm o privire în jur la numele străzilor, la statuile din orașe și parcuri, sau la invitații discuțiilor importante din diverse domenii. Este nevoie să lărgim perspectivele cu care ne-am obișnuit, iar această expoziție este o contribuție, fie ea mică, la acest demers. Cele două componente ale expoziției, cea cehă și cea românească, sunt o combinație de nume ale unor femei cunoscute sau, din contră, în mare parte uitate, și sperăm ca aceasta să servească drept inspirație vizitatorilor”, spune Robin Ujfaluši, directorul Centrului Ceh.

Expoziția Eroinele reunește cele două inițiative, cu scopul de a transmite publicului poveștile unor femei remarcabile, dar și de a aduce un omagiu tuturor celor care au luptat pentru lumea pe care o cunoaștem astăzi – o lume în care libertatea și egalitatea sunt drepturi fundamentale. Aceasta va putea fi vizitată pe 8 martie 2021, de la ora 18:00 și va fi deschisă până pe 11 aprilie, de miercuri până duminică, între orele 11:00 – 17:00, la Muzeul de Artă Vizuală Galați (Str. Tecuci, nr. 3, bl. V3B, Galați). Eveniment Facebook aici.

Eveniment organizat de Centrul Ceh București și Muzeul de Artă Vizuală Galați, împreună cu DeBasm – Asociaţia Scriitorilor pentru Copii şi Adolescenţi din România și Facultatea de Design și Arte Ladislav Sutnar.

Expoziția se va desfășura în conformitate cu normele de prevenire a răspândirii Covid-19. Un număr limitat de persoane va avea acces în sală în același timp, masca de protecție este obligatorie, iar accesul se face doar după luarea temperaturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here