Proiectul „Mentorat pentru Tinerii Jurnaliști” își propune să faciliteze schimbul de expertiză şi competențe între jurnaliștii experimentați (mentori) și jurnaliştii aflaţi la început de carieră. Cei 7 mentori implicați în proiect sunt: Paul Radu (RISE Project), Diana Oncioiu (Să fie Lumină, dela0.ro), Alex Nedea (Recorder), Victor Ilie (Recorder), Alison Mutler (universul.net), Ovidiu Vanghele (Centrul de Investigații Media, Să fie Lumină), Emilia Șercan (jurnalist independent).
Proiectul se adresează jurnaliştilor cu maximum 4 ani de experienţă în domeniu, deoarece ne dorim ca sesiunile de training şi şedinţele individuale de mentorat să îi ajute pe aceştia în dezvoltarea carierei jurnalistice.
Acest proiect este dezvoltat sub egida Raţiu Forum, o iniţiativă comună a Raţiu Family Charitable Foundation (UK), Centrul Raţiu pentru Democraţie (Turda, România) şi The London School of Economics IDEAS Think Tank (UK).














