Jandarmii mehedințeni aflați în misiunea de patrulare pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin, în cartierul Schela Cladovei, au observat o femeie aflată pe calea ferată, care plângea și era dezorientată.
Gândindu-se că secundele sunt esențiale, jandarmii s-au apropiat de aceasta și au îndepărtat-o la timp, deoarece se auzea un tren care venea în viteză. Jandarmii au încercat să o liniștească pe femeie și să afle de ce a intenționat să recurgă la un gest de suicid. Printre lacrimi, femeia, în vârstă de 75 ani, le-a spus jandarmilor că are probleme de sănătate, că soțul îi este paralizat, cu copiii nu se înțelege și toate aceste probleme au doborât-o psihic și fizic, iar prin acest gest a încercat să își curme suferința.
Jandarmii au solicitat un echipaj medical de urgență pentru a transporta femeia la o unitate medicală specializată, însă aceasta a refuzat. Ulterior, jandarmii au luat legătura cu membrii familiei, iar ea a fost preluată de aceștia și condusă în siguranță acasă.