Vlad Popescu, deputat PPU (social-liberal) de Suceava, i-a solicitat în scris explicații premierului Florin Cîțu, privind o parte dintre politicile economice ale actualului Guvern, însă demersul său nu a primit un răspuns oficial.
Conform procedurii, premierul ar fi trebuit să răspundă în scris la trei întrebări adresate în luna februarie, iar termenele pentru primirea acestor răspunsuri, prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaților, au fost cu mult depășite.
Deputatul umanist a cerut să fie nominalizate companiile de stat vizate de capitalizare și care vor fi metodele specifice pentru această procedură, în cazul fiecăreia dintre aceste companii, astfel încât angajații acestora să nu fie afectați.
Apoi, Vlad Popescu a întrebat care sunt măsurile pe care Executivul le are în vedere pentru a proteja și stimula turismul românesc, în perioada pandemiei.
Nu în ultimul rând, Vlad Popescu solicitat detalii despre modul în care Guvernul României îi va ajuta pe studenții care folosesc transportul feroviar să ajungă la facultate, dacă universitățile vor fi redeschise pentru predarea clasică a cursurilor, în condițiile în care a fost decisă restrângerea gratuității acordate privind călătoriile cu trenul. În același context, Vlad Popescu l-a chestionat pe premier dacă ne putem aștepta și la tăieri ale burselor acordate studenților, din cauza constrângerilor bugetare.
„Românii ar trebui să știe de la Guvernul Cîțu care sunt soluțiile pentru problemele din economie. Am adresat mai multe întrebări, nu am primit niciun răspuns până acum. Asta arată că nu le pasă de cetățeni și că nu știu cum să rezolve aceste probleme. Înțelegem cu toții că situația epidemiologică nu ne permite să avem aceeași viață ca înainte de pandemia de COVID-19, dar, de exemplu, ce se întâmplă cu domeniul HoReCa? Orice afacere închisă înseamnă oameni rămași fără locuri de muncă, înseamnă și mai puțini bani la bugetul de stat. Fie cei din guvern nu înțeleg că aceste probleme se vor acutiza, fie înțeleg, dar nu le pasă”, a precizat deputatul Vlad Popescu.