Revendicările sindicatelor din învățământul românesc

0
426
Jurnalista Oana Lazăr solicită demisia lui Vasile Arhire

  În urma unui referendum, în data de 22 mai 2023, s-a declanșat greva generală prin care angajații din sistemul de învățământ au solicitat următoarele:

  1. Majorarea salariilor personalului din învățământ în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul ,,salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”;
  2. Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  3. Plata orelor suplimentare efectuate de persoanlul didactic auxiliar și nedidactic;
  4. Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  5. Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc);
  6. Creșterea anuală a investițiilor în învățământ pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  7. Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Guvernului României, Executivul a acordat o majorare salarială de 1000 lei brut pentru personalul didactic și 400 lei brut pentru personalul nedidactic, începând cu data de 1 iunie 2023, sume incluse în coeficienții de ierarhizare, ceea ce înseamnă o creștere a salariilor cu procente cuprinse între 17 și 25%.

Referitor la  majorarea salariilor personalului din învățământ, prin noua lege a salarizării, plecând de la principiul ,,salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic”, Guvernul României nu a acceptat ca acest principiu să fie articol în corpul Ordonanței, ci în Nota de fundamentare, invocând că nu există temei legal.

    În Nota de fundamentare, se precizează că majorările care urmează să se acorde prin noua lege a salarizării vor fi eșalonate pe maximum 3 ani, variantă cu care sindicatele nu au fost de acord, așa cum, în mod incorect, a apărut într-un comunicat dat de Guvernul României în data de 02.06.2023 (https://gov.ro/ro/stiri/clarificari-ale-purtatorului-de-cuvant-al-guvernului- romaniei-dan-carbunaru-privind-aplicarea-majorarilor-salariale-din-sistemul-de- invatamant&page=1).

Legat de celelalte de pe lista de revendicări, acestea nu sunt, încă, rezolvate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here