Proiecte privind dezvoltarea infrastructurilor de educație şi formare în Râmnicu Vâlcea cu finanțare prin POR 2014-2020

0
29

Două proiecte privind dezvoltarea infrastructurilor de educație şi formare în municipiul Râmnicu Vâlcea vor fi finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020

În data de 13 aprilie 2020, Directorul General al ADR Sud-Vest Oltenia, doamna Marilena BOGHEANU, a semnat doua contracte de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020 al căror beneficiar este Primăria Râmnicu Vâlcea.

Cele două proiecte, finanțate au fost în cadrul Axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile; Prioritatea de investiţii 4.4 – Investiţie în educaţie şi formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competenţe şi învăţare pe tot parcursul vieţii prin dezvoltarea infrastructurilor de educaţie şi formare; Obiectivele specifice: 4.4 – Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă şi 4.5 – Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă sunt:

1. „Reabilitare şi modernizare Liceu Tehnologic “General Magheru”, Râmnicu Vâlcea.

Valoare totală a proiectului este de 7.399.908,12 lei, din care suma solicitată este de 7.181.937,96 lei (1.540.196,86 euro).

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, a condiţiilor infrastructurale şi a serviciilor, care să asigure o dezvoltare sustenabilă a regiunilor, capabile să gestioneze în mod eficient resursele, să valorifice potenţialul lor de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

Prin proiect se doreşte reabilitarea şi modernizarea corpurilor componente ale Liceului Tehnologic “General Magheru” cu următoarele caracteristici: A – corp Şcoală cu o suprafaţă construită de 904,69 mp; B – corpul Cămin cu o suprafaţă construită de 607,59 mp; Corp Atelier şi Sala de Sport cu o suprafaţă construită de 1376,75 mp şi D – corp Cantină cu o suprafaţă construită de 569,50 mp.

Principalele lucrări de intervenţie, din cadrul proiectului, vor fi:

• Lucrări de anvelopare termică;
• Lucrări de reabilitare şi modernizare a instalaţiilor existente respectiv a instalaţiilor electrice, a instalaţiilor sanitare interioare, a instalaţiilor termice;
• Lucrări pentru realizarea de energie electrică alternativă,
• Lucrări pentru realizarea încălzirii alternative,
• Recompartimentarea podului în corpul A în vederea amenajării unor spaţii necesare desfăşurării activității în bune condiții;
• Lucrări de asigurare a accesului pentru persoanele cu dizabilităţi;
• Refacerea hidroizolaţiei la fundaţii pe exteriorul clădirii, după care se vor reface trotuarele de protecţie;
• Dotarea cu mobilier şcolar;
• Refacerea subsolului tehnic în corpul B;
• Înlocuirea tâmplăriei interioare;
• Realizarea unui acoperiş de tip şarpanta din lemn în corpul C;
• Extinderea sălii de sport – va fi mărită de la suprafaţă utilă de 136,8 mp la o suprafaţă de 365 mp. În urma lucrărilor de extindere vor rezulta următoarele spaţii : vestiare, grupuri sanitare, cabinet metodic, hol;
• Modernizarea demisolului cantinei cu spălătorie şi restructurarea spaţiilor pentru realizarea fluxului corect conform normelor Direcţiei Sanitar Veterinare şi a Direcţiei de Sănătate Publică, cu circuite clare;
• Modernizarea sălii de mese în corpul D;

2. „Reabilitare, modernizare şi dotare Grădiniţă cu program prelungit Ostroveni 1”, din Râmnicu Vâlcea

Valoare totală a proiectului este de 3.354.568,73 lei, din care suma solicitată este de 3.287.477,36 lei (693.736,25 euro).

Obiectivul general al proiectului vizează creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.

Principalele lucrări de intervenţie, din cadrul proiectului, vor fi:

• Îmbunătăţirea calităţii termofizice a anvelopei clădirii;
• Refacerea trotuarelor de protecţie;
• Lucrări de ignifugare a elementelor din lemn;
• Refacerea hidroizolaţiei la fundaţii pe exteriorul clădirii, după care se vor reface trotuarele de protecţie;
• Reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor existente;
• Înlocuire pardoseli în sălile de grupă, pe holuri şi casele scărilor;
• Modernizare şi dotare săli de clasă pentru grupele de grădiniţă (mobilier – măsuţe, scaunele, dulapuri, rafturi pentru jucării, etc, în conformitate cu normativele în vigoare);
• Modernizare şi dotare spaţii de preparare hrana (bucătărie, oficii, magazii, etc), precum şi spaţiile de servire a mesei;
• Amenajare şi modernizare spaţii de odihnă, cu înlocuire mobilier;
• Înlocuire şi modernizare tâmplărie uşi şi ferestre;
• Înlocuire şi modernizare reţea de internet (wireless);
• Înlocuire şi modernizare sistem de supraveghere video;
• Dotarea cu panouri solare ca sursa alternative de preparare a apei calde;
• Amenajare birouri personal didactic şi spaţii administrative şi dotare corespunzătoare;
• Amenajare grup sanitar pentru persoane cu dizabilităţi;
• Refacere şi amenajare alei acces (asfalt 80 mp şi pavaje 30 mp), trotuare gardă 227 mp;
• Refacere şi modernizare spaţii verzi (gazon 400 mp);
• Montare sistem de iluminat exterior;
• Refacere împrejmuire incinta;
• Amenajare teren de joacă (dale cauciucate 64 mp) şi dotare cu mobilier de exterior;
• Refacere şi modernizare acces persoane cu dizabilităţi;
• Facilităţi pentru colectare selectivă a deşeurilor.
• Dotări mobilier specific.

Până la această dată, UAT Râmnicu Vâlcea a depus în cadrul POR 2014-2020, un număr de 24 de aplicaţii cu o valoarea solicitată de 57.962.312,93 de euro. Dintre acestea, 18 contracte, prin care se solicita 37.547.957,41 de euro, au fost semnate şi se afla în diverse stadii de implementare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here