COVID-19: Fundația Dan Voiculescu răspunde apelului făcut de Institutul Clinic Fundeni

10
101

Fundația Dan Voiculescu răspunde apelului făcut de Institutul Clinic Fundeni și contribuie la achiziționarea unor unități exterioare de triaj al pacienților critici

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și-a asumat, în ultimii 30 de ani, misiunea de a susține, prin proiectele sale, dezvoltarea României. De aceea, într-un moment de cumpănă, cum este cel pe care îl traversăm, când sistemul național de sănătate se confruntă cu o provocare epidemiologică fără precedent, se implică direct, prin acțiuni concrete, în lupta împotriva noului coronavirus.

La solicitarea publică făcută de Institutul Clinic Fundeni, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a luat decizia de a contribui la achiziționarea unor unități exterioare de triaj pentru pacienții critici, indispensabile pentru protejarea pacienților, dar și a corpului medical al acestui spital, unul dintre cele mai mari din România.

Primele unități mobile de triaj au fost montate astăzi, în curtea spitalului Fundeni, urmând ca, până la sfârșitul săptămânii acesteia să fie dotate cu aparatura necesară, pentru ca aceste spații tampon și de izolare în contextul epidemiologic actual-pandemia SARS-CoV-2, să fie funcționale.

O astfel de unitate exterioară este necesară pentru organizarea unei zone de triaj/izolare pentru pacienții suspecți/pozitivi de SARS COV 2 și este o soluție rapidă și eficace, care permite adaptarea funcțională la necesitățile actuale.

De asemenea, considerând că implicarea reprezentanților societății civile în consolidarea solidarității reprezintă o urgență vitală, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României lansează un apel către întreaga societate civilă, ONG-uri și marile companii, de implicare în lupta cu noul coronavirus.

Una dintre acțiunile imperios necesare ar putea fi „înfirea” unui spital, de către companii și/sau ONG-uri, pentru a oferi unităților medicale ajutorul de care au nevoie. Societatea civilă are responsabilitatea de a susține concret medicii și spitalele, în lupta cu pandemia!

Loading...

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here