Gorj: Beat și fără permis, un tânăr din Bălănești a intrat cu mașina într-un parapet de pod din Turcinești și a fugit

0
63

Marți, 16 iulie 2019, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu și Postului de Poliție Turcinești s-au sesizat cu privire la faptul că în noaptea de 15 spre 16 iulie, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Bălănești, a condus un autoturism, pe DJ 664, pe raza localității Turcinești, iar din cauza neatenției și neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul autoturismului și a intrat în coliziune frontală cu parapetul unui pod, rezultând avarierea autoturismului.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, tânărul a părăsit locul producerii evenimentului, fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului, nu poseda permis de conducere, iar autoturismul figurează neînmatriculat din luna august 2018.

Ulterior, conducătorul auto s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit că în aceeași noapte, fratele său, de 24 de ani, din aceeași localitate, ar fi condus același autoturism, fără a deține permis de conducere. Și acesta a fost testat, de polițiști, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, conducerea unui autoturism fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here