Acțiune desfășurată în acest weekend de polițiștii rutieri din Dolj

0
59
imagine - ARHIVĂ

Sâmbătă, 2 decembrie 2017, efectivele Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu poliţişti rutieri din cadrul formaţiunilor rutiere municipale și orășenesti din judetul Dolj,  au executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii vitezei neregulamentare, dar și în vederea prevenirii altor abateri si accidente rutiere,  ocazie cu care au fost constatate următoarele:

La această activitate au participat mai multi polițiști rutieri , care au aplicat în total 51 de sancţiuni contravenționale, din care 27 pentru viteză neregulamentară pe respectivele tronsoane de drum.

Valoarea sancțiunilor aplicate  de polițiștii doljeni a depășit 14 000 lei. 

Totodată au fost reținute 3 permise de conducere ,  din care 2 pentru depășirea vitezei maxim admise, iar 2 certificate de înmatriculare au fost retrase.

Dosar penal întocmit de către polițiștii doljeni pentru conducere sub influența alcoolului

Ieri, 2 decembrie 2017, în jurul orei 2000, un echipaj din cadrul Secției Rurale Melinești l-a depistat, pe DN 6B, în localitatea Goiești, pe P. IONEL GIGI, 21 de ani, din comuna Goiești, jud. Dolj, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcootest a rezultat faptl că persoana în cauză de afla sub influenţa băuturilor alcoolice, aparatul indicînd o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru conducătorul auto a fost condus la Spitalul Clinic Judetean Nr. 1 Craiova, unitate unde au recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii doljeni au întocmit pe numele tânărului un dosar de cercetare penală conform prevederilor legale.

Secţia 2 Poliţie Rurală Breasta – dosar penal pentru infractiuni la regimul circulației rutiere

Vineri, 01 decembrie a.c., în urma unui filtru rutier efectuat pe principalele artere rutierere ale comunei Breasta, un echipaj de poliție din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta , împreună cu un echipaj din cadrul Politiei Municipiului Craiova, în jurul orei

La ora 1800, a fost depistat în trafic M. GABRIEL, 34 de ani, din comuna Breasta, în timp ce conducea pe drumul public ce face legătura între satul Breasta și satul Făget un autoturism de culoare verde, având număr de înmatriculare bulgăresc.

În urma legitimării și verificării în baza de date a conducătorului auto de către polițiști,  s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, polițiștii  au stabilit că autoturismul pe care bărbatul îl conducea este radiat din circulație din data de 16.08.2017.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de “conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, și “conducerea unui vehicul neînmatriculat”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here