Consiliul Național al Elevilor condamnă atitudinea profesorului din Ploiești

0
159

Consiliul Național al Elevilor, structura care reprezintă cei peste 2.55 de milioane de elevi din România, condamnă ferm incidentul din cadrul Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” din Ploiești, județul Prahova, unde doi băieți din clasa a VII-a au fost umiliți de către un profesor, din cauza lungimii mari a părului, ceea ce a încălcat drepturile și libertățile fundamentale ale persoanelor, respectiv ale elevilor.

Acțiunea profesorului, de a tăia părul celor doi elevi în clasă, reflectă faptul că în sistemul de învățământ din România se perpetuează comportamente discriminatorii, ce nu corespund cu principiile de bază ale sistemului educațional, enunțate în Legea Educației Naționale, precum siguranța în școli și respectarea imaginii, demnității și personalității proprii și reflectă gravele probleme cu care ne confruntăm în zona educațională. Atragem atenția asupra faptului că formarea continuă a cadrelor didactice nu este o prioritate pentru decidenți și, astfel, comportamente total nepotrivite se manifestă în mediul școlar, pe lângă faptul că beneficiarilor primari ai actului educațional nu le sunt cultivate valori precum respectul libertății de exprimare a celor din jur, toleranța sau respectul demnității persoanei.

Totuși, acesta nu este singurul caz în care drepturile și libertățile elevilor sunt încălcate. Scoatem în evidență faptul că aproape niciun drept dintre cele prezentate în Statutul Elevului nu este respectat la nivel național, ceea ce este anormal, având în vedere faptul că acest act normativ a fost aprobat cu peste un an în urmă, prin OMENCȘ 4742/2016. Unitățile de învățământ au obligația să respecte acest ordin, însă, după o perioadă atât de mare de la publicarea acestuia, majoritatea instituțiilor implicate în procesul de învățământ se comportă ca și cum acest act normativ nu ar exista. Consiliul Național al Elevilor a elaborat Raportul privind Implementarea Statutul Elevului la nivel Național (RISEN), care poate fi accesat la adresa http://bit.ly/cnerisen. În acest raport putem observa faptul că aproximativ o treime din elevii respondenți își simt parțial pusă în pericol integritatea fizică și/sau morală. De asemenea, structura a inițiat o campanie la nivel național, pentru a trage un semnal de alarmă asupra faptului că drepturile elevilor trebuie respectate. Astfel, campania #ElevNuDetinut a ajuns la peste 120.000 de persoane și încurajăm persoanele care se confruntă cu abuzuri în unitățile de învățământ să trimită testimoniale la adresa elevnudetinut@consiliulelevilor.com și să preia materialele campaniei.

Solicităm Ministerului Educației Naționale și Inspectoratului Școlar Județean Prahova să analizeze acest abuz și să comunice public măsurile luate, astfel încât evenimente neplăcute de acest gen, care pot afecta psihic copiii, să nu mai aibă loc, iar respectarea drepturilor și libertăților elevilor să fie o prioritate.

Consiliul Național al Elevilor

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here